„Nu am sperat vreo clipa ca m-ai putea iubi
Cand tot ce-n jur vazut-am erau doar fete sfinte.
Credeam ca stiu ce-i Harul, dar nu-l puteam primi
Caci ale mele haine murdare sunt, Parinte.

A condamnarii voce striga cu indarjire    
In inima-mi firava, ranita de pacat
Iar a dreptatii strigat cerea indreptatire
Pentru a sta-n prezenta Acelui Preacurat.

Stiam despre iubirea-Ti, stiam ca esti puternic,
Stiam ca Tu, prin oameni, infaptuiesti minuni.
Dar nu prin mine, Doamne, caci stii ca sunt nevrednic.
Vezi ce curati sunt ceilalti? Ei merita cununi!

Cum as putea eu, oare, vreodata sa primesc
Putere din puterea-Ti? Cand nici o zi nu pot
sa nu traiesc prin fire, sa nu pacatuiesc?
Azi sunt satul de lupta, si vreau sa-mi fii Tu tot!!”

Tu n-ai stat mult pe ganduri, Isuse, ci-ai raspuns
Cu vocea-Ti blanda, ferma, ce-o cunosteam prea bine
Insa, cu-atatea rele facute in ascuns,
O ignoram caci, Doamne, ma ascundeam de Tine. 

Si-mi spui ca nici o clipa Tu nu ai fost departe..
Si-ncepi sa-mi spui ce-i Harul si cum l-ai proiectat..
Cu ochii plini de lacrimi, aud ca NU prin fapte
Ci numai prin credinta sunt liber de pacat.

Cum toata rugaciunea-mi, postul si darnicia                                                   Sau lupta cu pacatul de-aici, de pe pamant
Nu-mi dau vreodata dreptul sa-mi arat vrednicia
In fata Celui care e sfant, de trei ori sfant.

Cand faurit-ai Harul, ai prevazut, Parinte,
Si firea schimbatoare a tot ce nu-I divin.
Si-ai spus ca nici o vina nu-Ti mai aduci aminte
Caci Tu, cand salvezi lumea, salvarea-i pe deplin.

Ah, pace nesfarsita, cadou desavarsit
Platit cu pret de sange neintinat de vina!
Ce Dumnezeu e-Acela Ce-n chinuri a murit
Ca eu – nimic cu suflet- sa fiu numit „lumina”!?!?

Nu, nu pe-o viata sfanta, lipsita de cadere
Imi bazez vesnicia ( si stiu ca merg in Cer!)
Ci pe-al Lui Har pe care Il da azi cu placere
Oricui care-ndrazneste sa depinda de El. 

Dia 

Anunțuri